Detaliile care conteaza cu adevarat sunt mici si chiar invizibile. Sau atat de mici incat nu inseamna nimic luate individual, dar sunt esentiale pentru produsul final. Acestea arata cat de calitativ este un produs.
Acum, mai mult ca oricand, este foarte important atat pentru producatori cat si pentru consumatori sa intelegem ce este calitatea. Sa stim sa o recunoastem si sa o pretuim.
Cand ai cumparat ultima data un produs doar pentru ca ti-a placut ceva anume la el? O cana nepractica, dar cu un maner frumos, o canapea incomoda, dar care are pernele brodate sau chiar o bluza care nu-ti vine bine sau e de calitate indoielnica, dar are un guler interesant – cu siguranta, fiecare dintre noi are un exemplu in acest sens. Spunem atunci ca noi punem accent pe detalii. Da, stim cu totii ca detaliile schimba un produs. Il infrumuseteaza si il innobileaza si mai apoi, creeaza senzatia ca in realizarea lui s-a depus mai mult efort. Lucru foarte adevarat de altfel, pentru ca adaugarea unui detaliu presupune creativitate, timp si uneori, material mai mult. Acelea sunt detaliile care se vad.
Dar care sunt detaliile care conteaza cu adevarat?
Acelea sunt mici si chiar invizibile. Sau atat de mici incat nu inseamna nimic luate individual, dar sunt esentiale pentru produsul final. In industria hainelor, detaliile invizibile sunt peste tot, si depasesc designul produsului. Ele arata calitatea reala a acelui produs. In moda, de la tipul materialului, la felul in care se simte pe piele, la compozitie, la modul de intretinere si durabilitatea/purtarea acestuia in timp, felul in care este croit, marja de constrictie la aburi sau apa, elasticitatea si rezistenta atei cu care este cusut, la tipul cusaturii si modul de realizarea acesteia nu la milimetru ci la micrometru, la tipul si reglajele masinii folosite, la modul in care sunt atasate accesoriile pe produs etc, absolut TOTUL este important. Daca un singur detaliu este ignorat, calitatea produsului scade. Veti spune: ce conteaza cusatura, doar aceea nu se vede, designul conteaza… Ei bine, cusatura se simte si, mai mult, poate schimba intreaga linie si tinuta a produsului.
Acum, mai mult ca oricand, este foarte important atat pentru producatori cat si pentru consumatori sa intelegem ce este calitatea. Sa stim sa o recunoastem si sa o pretuim. Nu doar in moda, ci in toate domeniile. Meritam produse de calitate, cred ca ne-am saturat de fast fashion, fast food, produse de plastic si de unica folosinta. Este important sa sprijinim companiile care depun eforturi reale pentru a face o schimbare in aceasta directie.
Calitatea inseamna si forta de munca echitabila. Nici o persoana nu trebuie exploatata, platita incorect sau supra-stresata doar pentru un profit mai mare. Deci, sa acordam o atentie mai mare acestui detaliu in viitor. Sa trecem peste reclamele dragute si sa cercetam mai mult inainte de a cumpara.
Bineinteles ca traind si intelegand si “nevoia” de detalii vizibile, in realizarea produselor noaste am mers intotdeauna pe linii clasice si elegante, insa am inserat in designul fiecarui produs unul sau mai multe detalii de design. Noi le vedem ca elemente de finete, un touch de bun gust, care amplifica impactul pozitiv al acelui produs asupra celor din jur. Insa, pentru toate produsele noastre, accentul s-a pus intotdeauna pe detaliile care nu se vad. De aceea, noi personal alegem si testam materialele, verificam fiecare cusatura a fiecarui produs, purtam produsele, le spalam si le calcam inainte de a le scoate pe piata. De asemenea, acordam o atentie deosebita oamenilor care lucreaza cu si pentru noi si ne asiguram intotdeauna ca sunt fericiti si multumiti.
Din respect pentru noi si pentru voi, oferim produse de cea mai buna calitate, cu mai multe detalii pe interior, decat pe exterior!